Este prima dată când mă încumet să fac câte un desen pe zi, pe perioada a două săptămâni de carantină, și pot să spun că e un exercițiu bun atunci când ești între proiecte, când nu ai inspirație, dar totuși simți nevoia să lucrezi pentru a-ți menține mușchiul creativității în formă. E bine să faci asta ca să întreții o rutină sănătoasă și să îți creezi obiceiul de a desena, indiferent de stare. Mă gândeam dacă nu cumva faptul că dedici acest timp în fiecare zi îți erodează cheful natural de lucru sau dacă intri într-o epuizare imaginativă, dar am observat că pe zi ce trece îmi veneau mult mai ușor ideile pentru un desen. De asemenea, un astfel de exercițiu îți cam reduce la tăcere cenzorul intern, obligându-te să îți asumi fiecare desen, fără să stai prea mult pe gânduri. Dacă îți propui să termini desenul până la ora 6 seara, nu vei avea timp să te răzgândești asupra subiectului, să-l refaci sau să repari 'greșelile'. E un exercițiu care te pune cu picioarele pe pământ, te face vulnerabil și te forțează să-ți evaluezi progresul și nivelul artistic.
În majoritatea zilelor am lucrat după referință fotografică, dar și din viața cotidiană. Sigur, acum e mult mai greu să mă inspir din realitate, când trebuie să stau doar acasă și nu am o priveliște minunată, înconjurată fiind de blocuri și mașini. De aceea mi-a prins mult mai bine să mă cufund în imaginar, alături de personaje dragi mie (Amanda Palmer, Eugen Ionesco, Geta Brătescu), decât să zăbovesc prea mult în actualitate. Din păcate, nu voi putea continua proiectul pentru că am luat un ogar în foster pentru câteva săptămâni și asta îmi ocupă tot timpul. Seria se încheie cu portretul lui Dobby.
Iată rezultatele maratonului:
Dacă v-a plăcut acest proiect, vă rog să mă susțineți cu un share pe rețelele de mai jos (apăsați iconița și va apărea un pop-up de autentificare). Mulțumesc!