Retrospectiva anului 2020

Încercând să privesc înapoi, îmi dau seama că anul ăsta au fost prea multe zile care s-au asemănat între ele, așa încât pare că s-au comasat într-o singură zi lungă cât 12 luni. La începutul perioadei de carantină totală era foarte liniște și părea că suntem în prima zi de an nou când toată lumea stă acasă, dar fără motiv de sărbătoare. În ianuarie, începusem să citesc o carte de deblocare a creativității din care am învățat foarte multe și care m-a ținut pe linia de plutire până în septembrie, când am terminat-o. Se numește „The Artist’s Way” și e scrisă de Julia Cameron. Implică ținerea unui jurnal, multă introspecție și exerciții de conștientizare. O să o tot recomand de acum încolo.

În februarie am fost într-o scurtă călătorie la Berlin și am reușit să prelungesc euforia post-călătorie până în martie. La început, nu am putut să fac artă, dar pe măsură ce mi-am dat seama că lucrurile nu o să se schimbe prea curând, m-am pus pe treabă. Am început un portret în ulei a unui copil indigen din pădurea amazoniană, acolo unde pandemia făcea ravagii, și am lucrat, în paralel, la proiectul Basarabia, pe baza relatărilor bunicii mele despre refugiul familiei sale în perioada celui De-al Doilea Război Mondial. Când imaginile trenurilor cu refugiați deveneau prea apăsătoare, mă întorceam la pictat și așa reușeam să păstrez echilibrul. Peste 2-3 luni de la terminarea portretului copilului indigen, l-am dat cu un vernis non-toxic, dar mult prea devreme. Am urmărit îngrozită cum culorile de ulei se desprindeau de pe pânză, fără să pot face nimic. Totuși, acum după mult timp de la acea întâmplare, lucrarea arată bine, e doar un pic texturată. După greșeala asta, am refăcut portretul, de data asta în creioane acuarelabile pe hârtie de 4 ori mai mică decât pânza, lucrare pe care am expus-o în octombrie în prima mea expoziție de grup și care s-a vândut și a ajuns pe peretele unei familii frumoase din Sibiu.

Stând doar acasă, mi-era tare dor de călătorit, așa că următoarea lucrare am conceput-o citind despre arta islamică din Andaluzia, reprezentată foarte bine de catedrala-moschee din Cordoba. Am desenat sala hipostilă în care o balerină cu hijab dansează cu zâmbetul pe buze, liberă de constrângerile impuse de Islam. Mi-a luat 6 luni să o termin. Simultan, am început să pictez cu acrilice pe pânză așa cum nu mai făcusem de mult, lăsând liniile să curgă fără o idee preconcepută în stilul automatismului suprarealist. Așa a ieșit „Confruntarea”, o lucrare situată într-un viitor ipotetic, despre lipsa din ce în ce mai accentuată a resurselor și lupta pentru teritoriu a speciilor de plante și animale. În fundal, civilizația umană se prăbușește. Pentru a ilustra acest lucru am referențiat o lucrare a mea din 2014, Sanctuar, în care apare un turn al civilizațiilor. Am terminat lucrarea în 7 luni.

În iulie, Asociația Develop a dat startul unui nou proiect comunitar, Grădina Urbană, prin care s-a urmărit recondiționarea unui scuar dintr-un cartier de case care se afla într-o stare foarte tristă. În timp ce grădinarii urbani reconfigurau aleile, plantau noi răsaduri și montau o platformă de lemn, am contribuit și eu cu arta mea și am înfrumusețat un stâlp de electricitate, acoperind graffiti-urile neinspirate și adăugând gândăcei și furnici colorate. În prezent, în Grădina Urbană au loc evenimente culturale și întâlniri între prieteni și sperăm că proiectul va fi replicat și în alte zone ale Sibiului.

În timp ce lucrez, îmi place să ascult podcast-uri sau muzică. Nu întotdeauna. Dar când mi-e clar ce am de făcut, fie că am de pictat un fundal, detalii din natură, fie ceva ce stăpânesc foarte bine, îmi place să acompaniez munca cu frânturi de cunoaștere. Anul ăsta a fost vorba de Great Women Artists podcast, produs de curatoarea Katy Hessel, despre viețile surprinzătoare ale artistelor și The Women’s War un podcast de Robert Evans despre femeile kurde din Siria, luptătoare din facțiunea militară YPJ (aliate forțelor democrate siriene).

Nu doar că nu m-am așteptat să primesc comenzi și proiecte toată vara, dar nici nu mi-am bătut prea tare capul cu asta. Mi-am urmat ideile, mi-am creat o disciplină a creativității – lucru cu care nu eram obișnuită – și nu m-am lăsat descurajată de zilele mai proaste. Am simțit că, în sfârșit, pot să abordez problema unei cariere artistice rațional și calculat, fără înflorituri.

Pe final de septembrie, am primit invitația de a expune în prima mea expoziție de grup care a marcat și prima mea participare la Noaptea Albă a Galeriilor. Am acceptat încântată invitația Ioanei Pasc de la NOOK, un spațiu de co-working din Sibiu, am realizat vizualul evenimentului și, în sfârșit, am avut parte de cel mai prețios cadou: întâlnirea cu publicul iubitor de artă din Sibiu, oameni frumoși și generoși. În același timp, am sărbătorit și deschiderea unui nou spațiu artistic: Galeria Artă.Nonstop.

În octombrie am avut o discuție cu Dan Perjovschi despre egalitatea de gen, la invitația organizației A.L.E.G. Am avut mari emoții, dar mi-au trecut de îndată ce am ajuns la locul faptei, Ziarul Orizontal al lui Perjo, care pe mine mă încarcă de fiecare dată cu impulsul de a îndrepta nedreptățile lumii. Subiectul discuției noastre era și unul foarte personal; am înfruntat inegalitatea asta în atâtea feluri încât abia așteptam să vorbesc despre asta.

În ultimele două săptămâni din noiembrie, Sibiu a intrat în carantină totală, așa că am decis să fac câte un desen pe zi ca să exersez, să-mi abat gândurile de la izolare și să-mi formez obiceiul de a desena mai des. În decembrie, mi-am ieșit din mână fiindcă am luat un cățel în foster și m-am ocupat de el.

Anul trecut scriam în retrospectivă că 2020 va fi un an exploziv. Cam așa a și fost, în materie de creație. Am avut mult timp la dispoziție pe care să îl dedic artei și asta m-a ținut concentrată pe cercetare, experimentare și visare. Am învățat cum să creez fără inspirație și consider că și izolarea a avut meritele ei. Totuși, abia aștept vaccinul!

Vă mulțumesc din suflet că m-ați susținut și în acest an! Dacă vreți să vedeți lucrări TOM pe viu anul viitor, treceți pe la NOOK, pe Bulevardul Victoriei, nr. 22, etajul 1. Acolo sunt încă expuse Nava Mamă, Oceanul de Plastic și Moscheea din Cordoba.

Dacă v-a plăcut acest proiect, vă rog să mă susțineți cu un share pe rețelele de mai jos (apăsați iconița și va apărea un pop-up de autentificare). Mulțumesc!