Astăzi vreau să vă prezint un proiect din arhiva anului trecut, și anume, ilustrații realizate după vizonarea unui film documentar, în cadrul căruia am experimentat diverse tehnici și din care am avut multe de învățat. Realizatorii documentarului “Little Syria” (Mica Sirie), Mădălina Roșca, Reem Karssli și Paul Arne Wagner, pe care am onoarea să-i numesc prieteni, mi-au trimis în avanpremieră filmul pentru a veni cu sugestii în stadiul de editare. După vizionare, mi-au venit o serie de idei de ilustrație pe marginea subiectului. Între timp, filmul “Little Syria” a fost selecționat în cadrul festivalului de film CPH:DOX 2025 și va fi proiectat în premieră mondială pe 22 martie la Copenhaga.
Despre film:
“Filmat de-a lungul a 20 de ani în Siria și Germania, precum și în Turcia, Grecia, Polonia, Ungaria, Franța și Spania, Little Syria urmărește căutarea unui frate, a surorii lui și a iubitului ei, prinși între o Sirie din care au fugit pentru a-și salva viața și o Europă care uneori pare să-i îmbrățișeze, iar alteori pare să îi împingă înapoi de unde au venit. Reem, Mohammed și Yasser încearcă să dea sens la ce a mai rămas din Revoluția siriană. Mica Siria este o perspectivă intimă asupra vieților invizibile trăite de refugiații sirieni în exilul lor.
La momentul realizării acestui film, numărul sirienilor care au fost forțați să-și părăsească casele a depășit 14 milioane. Sirienii au cerut azil în peste 130 de țări.
Oamenii care trăiesc în Mica Sirie din Europa încearcă să-i găsească pe cei dispăruți și pe cei care nu mai sunt, și totodată să îi aducă în fața justiției pe cei responsabili de tortură și crime. Asta, în climatul ostil al unei ascensiuni constante a extremei drepte.”
În prima ilustrație, am încercat o suprapunere de planuri temporale bazată pe desen, decupaj, pictură și fotografie. Personajele din film s-au refugiat în Berlin, de aceea am inclus poarta Brandenburg care să reprezinte locația prezentului din care personajele privesc înspre trecut și care le oferă siguranța de a continua căutarea rudelor pierdute într-o Sirie aflată sub regimul sângeros instaurat de Bashar al-Assad. Am tipărit personajele dintr-un cadru de film, le-am decupat și le-am plasat în fața porții. Piața distrusă spre care privesc personajele este piața din Arbin (lângă Damasc) care a fost bombardată de avioane militare rusești în 4 ianuarie 2018.
Între timp, m-am jucat mult cu sursele de lumină, am observat cât dinamism adaugă umbra în cadrul compoziției și cât de mult contribuie la efectul tridimensional al lucrării. Am folosit diverse instrumente: lămpi, lentile, cleștișori.
Pentru a doua ilustrație, am realizat o lucrare grafică care reprezintă o stradă distrusă din Yarmouk, o tabără UNRWA de refugiați din Damasc. Yarmouk a găzduit cea mai mare comunitate de refugiați palestinieni din Siria. 160.000 de persoane au fost forțate să părăsească această tabără în timpul războiului civil din Siria. Așa arată lucrarea realizată de mine.
Când am fost la Berlin în februarie 2020, în fața ambasadei Rusiei se desfășura acest protest al sirienilor care se refugiaseră în Germania, protest ce avea loc în fiecare weekend. Oamenii strigau ”Stop killing the Syrian people!”, ”Putin, terrorist! Assad, terrorist!”, ”One, two, three, Syria will be free!” Nu știu câți dintre ei au rămas la Berlin, nici dacă protestele continuă, dar pentru mine a rămas un moment memorabil al călătoriei.
Cu Mădălina și Paul am mai lucrat în 2019 atunci când au realizat documentarul “Insula Belina” despre corupția la nivel înalt din România. Despre asta puteți citi mai multe în acest articol. Datorită faptului că am rezonat cu povestea lui Reem Karssli, din perspectiva ei de refugiat de război, am lucrat concentrat și intens, demonstrându-mi astfel că o poveste captivantă și dramatică poate genera extrem de multă inspirație și motivație în munca de ilustrație. Lucrând simultan la proiectul despre războiul din Ucraina și la cel despre refugiul bunicii mele din Basarabia, aceste ilustrații au venit ca o extensie a cercetării documentare pe care o întreprind pe tema dislocării forțate.
Mult succes echipei de la Make a Point și sper că vom putea viziona acest documentar în curând și pe ecranele din România!