Curatoarea Anca Rujoiu, recent relocată la București după 9 ani petrecuți în Singapore, unde a fost membră fondatoare, curatoare și editoare de publicații la NTU Centre for Contemporary Art Singapore, m-a cooptat ca traducător în proiectul artistic Inventarul săptămânii, un eveniment organizat de Asociația Solitude Project în parteneriat cu Centrul Național al Dansului din București care a avut loc în intervalul 9-13 mai la Sala Omnia, în București.
Această sală impozantă aflată într-o stare avansată de degradare, de care, aparent, nu știe multă lume, fiind ascunsă în spatele Ministerului de Interne, a găzduit, până în 1989, Comitetul Central al Partidului Comunist Român și o mare parte din congresele de partid. Apoi a fost sediul Senatului și a găzduit Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian. Din 2016, sala i-a fost atribuită prin hotărâre de guvern Centrului Național al Dansului din București (CNDB), singura instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii creată cu scopul de a susține, dezvolta și promova dansul contemporan, condusă, în prezent, de coregrafa Vava Ștefănescu.
Sala Omnia, proiectată în 1967 de arhitectul Cezar Lăzărescu, este marcantă prin aspectul brutalist modernist care îmbină detalii geometrice futuriste cu elemente de folclor tradițional românesc (pe lângă altele, niște elemente imense din lemn masiv, care erau elementele distinctive ale foaierului).
Mihai Mihalcea, dansator, coregraf și director de programe și proiecte la CNDB, a fost cel care ne-a făcut turul oficial al clădirii. Ne-a purtat din foaier, pe scările de marmură, la primul etaj, unde se afla sala de plen care găzduia congrese, conferințe și alte întâlniri. Impresionante erau detaliile arhitecturale ale ceea ce antropologul Ovidiu Țichindeleanu numește „modernismului liric” imaginat de arhitectul Cezar Lăzărescu, de la jardinierele de marmură, la marcajele protocolare de pe podea, unde mocheta roșie demarca zone de putere și reprezenta locul cel mai râvnit în ierarhie, până la elemente decorative cu motive tradiționale reinterpretate și panouri riflate din lemn care amplificau o senzație falsă de intimitate.
Această senzație era uitată, odată ce priveai în sus, înspre tavanul care avea o structură de fagure transparent prin care trecea lumina naturală care, pe vremuri, era controlată de muncitori care umblau pe un sistem de pasarele la un nivel superior tavanului pentru a închide și deschide niște obloane. Senzația de panopticum ca aparat de supraveghere era amplificată odată ce ajungeai la al doilea etaj, unde erau cabinele tehnice și multe alte încăperi de unde puteai privi și asculta nestingherit ce se întâmpla în sală, chiar din spatele furnirului decorativ de pe pereți.
Cum spune antropologul Ovidiu Țichindeleanu în filmul Monei Vătămanu & Florin Tudor, parte din programul Inventarul săptămânii, Omnia Communia Deserta (numele sălii vine de la sloganul omnia sunt communia = toate sunt ale tuturor), sala nu este nici „un fel de închisoare a lui Bentham și nici o poartă a soarelui ca la Tiwanaku, ci mai degrabă, o replică la curtea de la Versailles, [...] care fusese un aparat optic de supraveghere a curții, pus la îndemâna monarhului absolut.”
În acest loc de popas printre ruine și în acest context de recuperare a unor fărâme de istorie a modernității a gândit curatoarea Anca Rujoiu programul pentru Inventarul săptămânii, sub forma unor proiecții de filme din întreaga lume care interoghează spații ale modernității, efectul introducerii modernității în anumite spații culturale tradiționale și apariția fricțiunilor dintre aceste viziuni diferite asupra lumii. Selecția de filme făcută de Anca includea filme din România (2 dintre ele filmate chiar în sala Omnia), Georgia, Lituania, dar și din Indonezia, Singapore, Kuweit și SUA. În fiecare zi, timp de trei ore, filmele rulau în buclă, foarte similar cu instalațiile video de la orice bienală de artă. Spațiul hibrid între cinema și instalație video era unul deschis, în care puteai să intri și să ieși foarte ușor, pentru a facilita experimentarea nemijlocită a imaginii. Foaierul sălii, fiind foarte răcoros și umed, a fost completat foarte bine printr-o mochetă pufoasă, perne, pături și băncuțe pentru cei din public, totul fiind gândit de o echipă de arhitecți.
Filmele selectate de Anca fac referiri directe la practici sustenabile, la conservarea patrimoniului arhitectural și a mediului înconjurător, la reinterpretarea într-o cheie contemporană a unor utopii ale trecutului. Printre temele principale abordate de filmele artistice din cadrul Inventarului săptămânii s-au numărat spațiile utopice ale modernității (cel mai mare mall din SUA, un oraș inteligent abandonat din Georgia), natura care recuperează spații dezafectate, tradiții și gesturi reinterpretate într-un context identitar și probleme legate de automatizare și extracție (eficientizarea muncii și extracția de diamante). Deși tematicile erau dintre cele mai serioase, filmul Natashei Tontey, Garden amidst the Flame, s-a detașat de restul, prin implicarea conștientă a umorului în prezentarea unui grup de fete din Indonezia care practică ritualul războinicilor Minahasan. După cum a spus și artistul Jon Dean, e foarte rar când auzi râsete copioase răsunând din public la o proiecție de film artistic.
Din câte am înțeles, sala Omnia va fi refăcută aproape de la zero și nu va mai păstra elementele originale de arhitectură care o fac atât de specială. Cele mai impresionante mi s-au părut elementele decorative geometrice ale plafonului de la parter, niște forme volumetrice fabuloase, care, cel mai probabil, vor dispărea și ele în timpul renovării. În acest context, am făcut câteva schițe după imagini din sala Omnia, tocmai pentru a capta fărâmele de istorie a modernității la care face referire și curatoarea Anca Rujoiu și pentru a adăuga încă un plan acesteia, o dimensiune documentar-artistică care să ducă la noi descoperiri stilistice.
Eforturile celor din echipa CNDB s-au materializat, deocamdată, prin listarea clădirii ca monument istoric, urmând etapa de licitație pentru selectarea unei firme care să reabiliteze sala, activitate care va fi prestată de Ministerul Culturii. Proiectul sălii Omnia este incert și foarte variabil, rămâne de văzut cum va decurge procesul. Între timp, CNDB-ul excelează prin Academia de Dans și Performance, un program intensiv de educație și formare în dansul contemporan, destinat dansatorilor și producătorilor care se află la început de drum.
Această experiență cu siguranță m-a marcat și m-a inspirat. Neștiind de existența acestei săli, mă gândesc câte astfel de piese arhitecturale moderniste sunt împrăștiate prin întreaga țară, câte am pierdut și câte am salvat în mod conștient. Aceste spații sunt ocazii bune de a ne regla instinctul de igienizare a trecutului, oferindu-ne șansa revizitării unor locuri încărcate de utopii dezvrăjite, care ar putea respira un aer mult mai contemporan și ar putea fi introduse în circuitul cultural.
Inventarul Săptămânii
Organizat de Asociația Solitude Project în parteneriat cu Centrului Național al Dansului București.
Artiști: Tekla Aslanishvili, Anca Benera & Arnold Estefan, Alia Farid, Migrant Ecologies, Alexandra Pirici, Emilija Škarnulytė, Natasha Tontey, Mona Vătămanu & Florin Tudor, Bo Wang, Mădălina Zaharia
Program curatoriat de: Anca Rujoiu
Management si producție: Radu Lesevschi
Design ecran de proiecție: Atelier Adhoc (George Marinescu și Daria Oancea)
Suport AV: Justin O’Shaugnessy, Marius Costache
Design grafic: Daniel & Andrew
Traduceri și editare: Sorina Tomulețiu
Copyright foto: Mona Vătămanu & Florin Tudor (cadre din filmul Omnia Communia Deserta), Petre Fall, Camil Băncioiu & Sorina Tomulețiu