ArtJurnal - Berlin

Vreau să vă împărtășesc câteva chestii pe care le-am observat în Berlin în cele 5 zile de călătorie.

Articolul ăsta va fi mai puțin despre arta mea și mai mult despre ce anume m-a umplut de inspirație pentru proiectele viitoare.

La prima vedere, Berlin nu pare orașul vestit pentru explozie artistică. Primul lucru pe care îl observi, chiar și din avion, sunt urmele adânci pe care le-a lăsat comunismul în arhitectura orașului. Cartiere de blocuri și bulevarde extrem de largi care te fac să te simți mic și neprotejat. Orașul freamătă de galerii și spații culturale, dar trebuie să știi unde să le cauți, iar multe dintre ele merg pe mâna pieței de artă contemporană. Lucrări abstracte la prețuri astronomice.

În februarie, vântul suflă foarte rece, plouă des și toată lumea poartă fâșuri negre, se comasează toți în culori terne, în contrast cu graffiti-urile care sunt peste tot. Am explorat orașul și am lăsat urme „lipicioase” pe oriunde am mers. Kreuzberg și Prenzlauer Berg sunt cartierele în care artiștii încearcă să păstreze chiriile la un nivel acceptabil, așa că ocupă case și afișează mesaje politice împotriva gentrificării. Sâmbătă și duminică sunt târguri în multe din parcurile verzi ale orașului – recomand duminica în Mauerpark pentru experiența autentică de Flohmarkt. Găsiți acolo artiști locali care își vând arta.

 

În prima zi am vizitat Neues Museum care deține o colecție impresionantă de artă egipteană. O mare parte din Pergamon era închisă pentru renovare. Sculpturile meticuloase în piatră și lemn realizate de egipteni par să fie lucrări contemporane create cu precizia unei mașini cu laser. Este foarte greu să ne imaginăm că aceste lucrări sunt de acum 3000-4000 de ani.

Principala atracție este bustul lui Nefertiti realizat în 1345 Î.e.n. de sculptorul egiptean Thutmose.

 

Înainte să plecăm de acasă, mi-am făcut temele și am dat peste o expoziție interesantă la Alte Nationalgalerie, ”Lupta pentru Vizibilitate – Artiste Femei din Nationalgalerie înainte de 1919”. Așa cum spune și titlul, expoziția a fost foarte greu de găsit, dovadă că situația este încă extrem de îngrijorătoare în ceea ce privește reprezentarea artistelor în muzeele de stat. Expoziția temporară nu era semnalizată în interiorul muzeului și era amenajată la al doilea etaj, în cadrul expoziției permanente, într-un labirint de coridoare. Trebuia efectiv să cauți bannerul care semnaliza începutul expoziției.

Dintre toate cele 60 de opere expuse, trei dintre ele mi-au plăcut foarte mult.

Paula Monjé – Bărbați în Fața Șemineului, 1904 (1)

Sabine Lepsius – Portret de Copil, 1895 (2)

Augusta von Zitzewitz – Portret al Pictorului Jules Pascin, 1913 (3)

 

Un prieten care s-a născut și a trăit mult timp în Berlin mi-a spus că, dacă ar fi să mă trimită într-un singur loc în Berlin, ar zice că trebuie neapărat să merg la Käthe Kollwitz Museum pe Fasanenstrasse nr. 24. I-am urmat sfatul și bine am făcut… Muzeul ăsta a mai șters din supărarea pe care am resimțit-o după vizitarea expoziției de la Alte Nationalgalerie.

Käthe Kollwitz este cea mai cunoscută artistă din Berlin, fiind prima femeie admisă ca membru în Academia Prusacă de Arte în 1919 și prima femeie care a devenit profesor în cadrul aceleiași instituții în 1928, unde a predat până în 1933 când naziștii au forțat-o să-și dea demisia. Lucrările ei, majoritatea litografii, gravuri și sculpturi, prezintă scene empatice ale morții, foametei, sărăciei, maternității, dar și revolta clasei muncitoare. De fapt, cele mai cunoscute lucrări ale ei sunt ciclul grafic „Revolta Țesătorilor” din 1898 care conține șase lucrări pe hârtie bazate pe piesa de teatru Țesătorii scrisă de Gerhart Hauptmann. Pentru această serie, era să primească un premiu de la juriul Grosse Berliner Kunstausstellung, dar Regele Wilhelm II s-a opus, declarând că simbolurile și ordinele de merit sunt doar pentru bărbați.

 

Duminică am trecut pe la Kunstquartier Bethanien, un fost spital transformat într-un centru cultural vibrant, care include ateliere pentru artiști, multe spații expoziționale și sedii ale unor instituții culturale și sociale. Este un spațiu deschis publicului unde poți chiar tipări printuri și cărți de artist folosind diverse tehnici pentru o sumă acceptabilă. Eu nu am apucat să fac asta, trebuie programare online, cu cel puțin 3 zile înainte.

Spitalul Bethanien urma să fie demolat în 1970, dar o armată de squatteri, grupuri de inițiative civice și conservaționiști ai clădirilor istorice s-au opus acestui proces, iar Bethanien a devenit centru cultural în 1973.

Acolo am participat la vernisajul expoziției de fotografie DRIFT a absolvenților unor cursuri de fotografie susținute de Ina Schönenburg la Ostkreuzschule der Fotografie și am explorat clădirea imensă, ultima oază de acest gen din cartierul Kreuzberg.

 

În Berlin sunt multe fabrici și uzine dezafectate transformate în galerii urbane de street art. Un asemenea loc este și R.A.W. Gelände în cartierul Friedrichshain, un loc magic unde se întâmplă tot timpul câte ceva… Am profitat de ocazie să îmbogățesc pereții cu street art, adăugând stickerele mele.

Cinci zile nu sunt de-ajuns pentru a te cufunda în atmosfera Berlinului. V-aș invita să vizitați orașul, dar poate ar fi mai bine să o faceți în lunile calde.

Dacă v-a plăcut acest proiect, vă rog să mă susțineți cu un share pe rețelele de mai jos (apăsați iconița și va apărea un pop-up de autentificare). Mulțumesc!